Un compus din marijuana, leac pentru demenţă şi Alzheimer?

March 6, 2013 Nici un comentariu »
Un compus din marijuana, leac pentru demenţă şi Alzheimer?

Cei mai mulţi oameni ajung să aibă gândirea înceţoşată după ce consumă canabis, însă acum oamenii de ştiinţă cred că este posibil ca un ingredient activ din acest drog să amâne apariţia unei afecţiuni serioase ce apare la bătrâneţe: demenţa.

O echipă de cercetători de la Neuroscience Research Australia desfăşoară o cercetare asupra unui ingredient importand din canabis, cunoscut sub numele de cannabidiol, dorind să afle dacă acesta ar putea anula efectele de pierdere a memoriei în rândul animalelor.

Tim Karl, cercetător şef în cadrul grupului australian, afirmă că această substanţă nu are aceleaşi efecte psihoactive ca principalul component al marijuanei, THC, dar că studiile de până acum au descoperit că are efecte antiinflamatoare, antioxidante şi alte efecte cu consecinţe benefice pentru creier.

„În trecut canabisul era folosit în scopuri medicale, mă refer la o acum 100-200 de ani, dar apoi oamenii au descoperit că are şi alte efecte şi, aşa cum se întâmplă la noi în societate, au hotărât că este un drog nociv”, a explicat cercetătorul.

„Dar nu este un singur compus, ci este vorba despre 60 de compuşi diferiţi şi trebuie să analizăm fiecare dintre aceşti compuşi în mod individual, pentru că este foarte posibil să fie benefici”, a mai spus omul de ştiinţă.

În cadrul acestui studiu, şoarecii care fuseseră crescuţi pentru a avea simptome similare celor înregistrate în cazul afecţiunii Alzheimer au fost injectaţi cu cannabidiol, totodată cercetătorii studiind ce se întâmplă cu celulele cerebrale tratate cu această substanţă.

Doctorul Karl a descoperit că atunci când şoarecii erau trataţi cu cannabidiol aceştia înregistrau îmbunătăţiri drastice în cadrul testelor referitoare la recunoaşterea şi amintirea obiectelor şi a altor şoareci.

„Practic, acest compus readuce nivelul de performanţă al şoarecilor la pragul animalelor sănătoase”, a explicat cercetătorul. „S-ar putea spune că i-a vindecat de această problemă, dar pentru a fi siguri trebuie să le studiem şi creierul”, a adăugat cercetătorul.

Studiul a fost efectuat în cadrul lucrării de doctorat a studentului David Cheng, care a colectat totodată creierele şoarecilor pentru a vedea dacă acestea conţin dovezi fizice ale îmbunătăţirilor.

În cadrul aceleiaşi cercetări, ce a fost prezentată în cadrul întrunirii anuale a organizaţiei Australian Neuroscience Society, oamenii de ştiinţă au tratat acele celule de creier de origine animală care produc o proteină asociată apariţiei afecţiunii Alzheimer, ce poartă numele de amyloid precursor protein.

Cercetarea a arătat că atunci când celulele erau tratate cu cannabidiol, cantitatea de proteină nocivă produsă scădea.

Dr. Karl afirmă că literatura de specialitate confirmă existenţa unor cazuri în care cei care fumau marijuana au dezvoltat Alzheimer, aceşti pacienţi descoperind ulterior că atunci când fumau această plantă simptomele se atenuau.

„Majoritatea compuşilor din marijuana sunt nocivi, pentru că reduc performanţa cognitivă şi au efecte psihoactive. Însă cannabidiolul pare să nu prezinte niciunul din acest efecte negative”, a concluzionat cercetătorul.

Sursa:descopera.ro

Comentarii Facebook

comentarii

Posturi Similare

Leave A Response