Staropramen lansează primul live quest interactiv din România

July 26, 2013 Nici un comentariu »
Staropramen lansează primul live quest interactiv din România

Staropramen lansează primul live quest interactiv din România

Staropramen ne va aduce mai aproape de spiritul orașului Praga prin lansarea primului live quest interactiv din România. Astfel, începând de azi timp de trei zile, două echipe de bloggeri conduse de Marius Vintilă și Vlad Petreanu vor explora orașul în căutarea unei comori bine ascunse și se vor conecta în timp real cu fanii din social media. Bloggerii vor pleca în căutarea unei comori și vor fi ghidați către descoperirea acesteia de cititorii lor și de către fanii mărcii, printr-o aplicație postată pe pagina de Facebook a brand-ului.

Astfel, Staropramen a pregătit trei zile speciale pentru cei șase bloggeri care s-au înscris în această aventură și pentru căpitanii lor de echipă. Traseul lor va trece prin locuri inaccesibile turistului obișnuit și va fi presărat cu personaje din legendele orașului Praga, cu mesaje și provocări care îi vor ține mereu în suspans. Cele două echipe au în componență câte un blogger culinar, un blogger pasionat de fotografie și un blogger din zona de  lifestyle: Cristian Borod (Bucătar Maniac); Cristina Mazilu (Chez Mazilique); Dana Păun (The Color Stalker); Cătălin Oprițescu (Lightaholic); fotografii Radu Bădoiu și Dragoș Asaftei. Fiecare dintre aceștia va surprinde  aspecte din Praga relevante domeniului blogurilor lor. Echipele vor posta live și pe twitter, folosind hashtag-ul #inPraga.

Utilizatorii aplicației vor putea alege de la început echipa pe care o sprijină, putând să acceseze astfel harta traseului acesteia și locurile unde sunt ascunse secretele. Ei vor putea să își ghideze online favoriții, oferindu-le prin comentarii, coordonatele GPS și indicii care să îi aducă mai aproape de final. Cele două echipe nu îşi cunosc traseul, nu au hărţi şi nici indicaţii de orientare. Ei vor putea ajunge la comoară numai primind indicii de la utilizatorii aplicaţiei.

De-a lungul celor 3 zile echipele vor câștiga puncte în urma materialelor postate și a interacțiunilor, astfel: o poză încărcată le va aduce 1 punct, postarea unui status din partea unui membru tot 1 punct; un share de la useri cumulează 3 puncte, un comentariu de la useri tot 3 puncte și un like de la useri, 1 punct. Echipa care acumulează cel mai mare punctaj va primi titlul de “Explorator Staropramen”. Dacă va ajunge şi la comoară rămâne de văzut…

“Acest live quest interactiv este o premieră pentru România, urmând seria de proiecte inovatoare dezvoltate deja de Staropramen în România. Ne dorim să aducem spiritul modern şi boem al oraşului Praga mai aproape de consumatorii noştri, să îi implicăm în poveste. Este o nouă etapă în comunicarea online cu fanii Staropramen, totul se întâmplă în direct într-o cursă contra cronometru, iar succesul echipei câştigătoare va fi dictat de către consumatorii Staropramen”, a  declarat Mihai Bonca, director de marketing Bergenbier SA.

Stați cu ochii pe ei și porniți în aventura Staropramen: https://www.facebook.com/pages/Staropramen-The-spirit-of-Prague.

Comentarii Facebook

comentarii

Posturi Similare

Leave A Response