Istoria zilei astazi : 15 Februarie

February 15, 2015 Nici un comentariu »

  • 1564
  • – S–a născut Galileo Galilei, astronom, filosof, fizician italian, considerat „părintele” ştiinţei moderne (m.08.01.1642).

  • 1690
  • – S-a încheiat, la Sibiu, tratatul secret dintre Constantin Cantemir, domnul Moldovei, şi Imperiul Habsburgic. În tratat, se stipula că Moldova va sprijini acţiunile antiotomane ale imperiului.

  • 1781
  • – A murit Gotthold Ephraim Lessing, scriitor şi filosof. A formulat principiile dramei realiste germane, conform cărora teatrul trebuie să ţină seama de dezvoltarea morală şi estetică a epocii (“Nathan Înţeleptul”, “Laokoon sau despre graniţele picturii şi ale poeziei”) (n.22.01.1729).

  • 1834
  • – S-a născut Vasile Alexandrescu-Urechia, istoric, prozator, dramaturg (m.22.11.1901).

  • 1840
  • – S-a născut Titu Maiorescu, fondatorul grupării literare şi politice “Junimea”, întemeietor al criticii româneşti moderne, membru fondator al Societăţii Academice Române (m.01.07.1917).

  • 1841
  • – S-a născut Mihail Şuţu, istoric şi membru al Academiei Române, unul dintre primii numismaţi din sud-estul Europei. A fost preşedinte al Societăţii Române de Numismatică şi a donat întreaga sa colecţie de monede şi antichităţi Academiei Române (m.03.07.1933).

  • 1850
  • – S-a născut pictorul Ioan Andreescu, membru de onoare post-mortem al Academiei Române. Aderent la înnoirile aduse de arta reprezentanţilor Şcolii de la Barbizon, Andreescu este recunoscut ca unul dintre cei mai importanţi peisagişti români (m.22.10.1882).

  • 1851
  • – S-a născut Spiru Haret, matematician, sociolog şi om politic liberal, organizatorul învăţămîntului românesc de dupa 1864, vicepreşedinte al Academiei Române. Prin elaborarea şi aprobarea legii învăţămîntului din 1898, a reorganizat învăţămîntul de toate gradele. A impus, pentru prima dată în România, obligativitatea învăţămîntului primar şi utilizarea aceloraşi programe şcolare la sate şi orase. A avut o însemnată contribuţie în introducerea noului calendar (m.17.12.1912).

  • 1857
  • – A murit compozitorul Mihail Ivanovici Glinka, creatorul operei clasice ruse (“Ruslan şi Ludmila”) (n.01.06.1804).

  • 1876
  • – Apare lunar (pînă la 15.05.1876), la Bucureşti, “Revista literară şi ştiinţifică”, sub îndrumarea lui B.P.Haşdeu si D. Brândză.

  • 1896
  • – S-a născut medicul Ştefan S. Nicolau, din iniţiativa căruia s-a înfiinţat, în 1950, la Bucureşti, Institutul de Inframicrobiologie. A înfiinţat, la Institutul de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, Catedra de Inframicrobiologie, prima din România şi din lume. Membru al Academiei Române (m.15.10.1967).

  • 1905
  • – S-a născut Harold Arlen, compozitor şi cântăreţ american (m.23.04.1986).

  • 1912
  • – S-a născut Andrei Lupan, poet şi academician moldovean (m.1992).

  • 1918
  • – S-a născut Hank Locklin, cântăreţ, chitarist şi compozitor country american.

  • 1920
  • – S-a născut scriitorul Lucian Emandi.

  • 1921
  • – S-a născut scriitorul V. Em. Galan (m.02.01.1995).

  • 1921
  • – S-a înfiinţat legaţia României la Helsinki.

  • 1922
  • – S-a născut Hermann Kahn, cibernetician, matematician, fizician şi futurolog american (m.07.07.1983).

  • 1927
  • – A murit tenorul Traian Grozăvescu (n.21.11.1895).

  • 1927
  • – S-a născut Dinu C. Giurescu, istoric, membru corespondent al Academiei Române.

  • 1930
  • – S-a născut, la Chişinău, prozatorul Romulus Zaharia. Din 1988, s-a stabilit în SUA.

  • 1931
  • – S-a născut poetul Petre Stoica (“Copleşit de glorie”, “Prognoza meteorologică”).

  • 1931
  • – S-a născut actriţa britanică Claire Bloom (“Priveşte înapoi cu mînie”, “Fraţii Karamazov”).

  • 1933
  • – Grevele de la Atelierele “Griviţa” din Bucureşti.

  • 1933
  • – S-a născut Iosif Sava, om de cultură, muzicolog, important realizator de emisiuni culturale de televiziune (m.19.08.1998).

  • 1933
  • – S-a născut Octavian Lazăr Cosma, muzicolog, membru al American Musicological Society.

  • 1938
  • – S-a născut scriitoarea Corina Cristea.

  • 1939
  • – S-a născut Constantin Stoiciu, prozator şi scenarist. Din 1981, s-a stabilit în Canada, unde a înfiinţat Editura “Humanitas”.

  • 1941
  • – S-a născut Brian Holland, compozitor american.

  • 1941
  • – România este inclusă în grupul ţărilor supuse blocadei britanice.

  • 1941
  • – S-a născut Doina Curticăpeanu, critic şi istoric literar.

  • 1942
  • – A murit Vasile Demetrius, prozator, poet şi traducător (n.01.10.1878).

  • 1944
  • – S-a născut Alexandru Bocăneţ, regizor, realizator de filme şi emisiuni TV (filmul “Gloria nu cîntă”) (m.04.03.1977).

  • 1944
  • – S-a născut solista de operă Eugenia Moldovan.

  • 1944
  • – S-a născut Denny Zager, vocalist şi compozitor american (Zager & Evans).

  • 1944
  • – S-a născut Mick Avory, baterist britanic (The Kinks).

  • 1944
  • – S-a născut scriitoarea Florica Mitroi.

  • 1945
  • – S-a născut scriitorul Cornel Cotuţiu.

  • 1945
  • – S-a născut John Helliwell, saxofonist şi compozitor britanic (Alan Bown set, Supertramp).

  • 1947
  • – S-a născut David Brown, basist american (Santana).

  • 1947
  • – S-a născut Roxana Eminescu, cercetător literar şi traducător din literatura lusitană. Din 1981 s-a stabilit în Portugalia.

  • 1949
  • – Pentru prima oară, “problema lichidării marii proprietăţi agricole” apare pe ordinea de zi a şedintelor Secretariatului Biroului Politic al C.C. al P.M.R. La 03.03.1949, apărea publicat în presă textul Decretului 83, intitulat “Pentru completarea unor dispoziţii din Legea nr.187/1945”, act normativ apărut ulterior debutului exproprierii şi prin care au fost preluate proprietăţi care nu făcuseră obiectul exproprierii din anul 1945.

  • 1951
  • – S-a născut Melissa Manchester, cântăreaţă, pianistă şi compozitoare americană.

  • 1956
  • – A murit compozitorul Iuliu Mureşianu (n.29.01.1900).

  • 1956
  • – S-a născut poetul Aurelian Titu Dumitrescu.

  • 1959
  • – S-a născut Ali Campbell, vocalist şi chitarist ritmic britanic (UB 40).

  • 1959
  • – A murit fizicianul britanic Sir Owen W. Richardson, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1928.

  • 1960
  • – S-a născut Michael Craig, basist britanic (Culture Club).

  • 1960
  • – S-a născut Stelian Acea, pictor şi artist fotograf.

  • 1962
  • – S-au născut Mike & Dave Milliner, cântăreţi şi compozitori britanici (Pasadenas).

  • 1965
  • – A murit compozitorul Emil Monţia (n.06.01.1882).

  • 1965
  • – A murit cîntăreţul american Nat King Cole (n.17.03.1919).

  • 1969
  • – Inaugurarea liniei ferate electrificate Bucureşti-Braşov 1.

  • 1970
  • – A murit pictorul Leon Biju (n.02.02.1880).

  • 1980
  • – A murit Hans Herman, pictor, sculptor şi grafician (n.25.01.1885).

  • 1980
  • – Este lansată la apă, la Brăila, prima navă de pescuit oceanic construită în România.

  • 1989
  • – Ultimii militari sovietici au părăsit Afganistanul după aproape zece ani de la intervenţia lor, în decembrie 1979, în sprijinul guvernului promarxist de la Kabul.

  • 1990
  • – A fost înfiinţată UNITER – Uniunea Teatrală din România.

  • 1991
  • – A luat fiinţă “Grupul de la Vişegrad”, organizaţie de cooperare regională reunind Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia.

  • 1995
  • – România depune la secretariatul general al ONU instrumentele de ratificare a Conventiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice, precum şi distrugerea acestora, semnată la Paris, la 13.01.1993.

  • 2000
  • – A avut loc, la Bruxelles, Conferinţa Interguvernamentală România-UE, care a lansat, în mod oficial, procesul de negociere a aderării ţării noastre la Uniunea Europeană.

  • 2000
  • – Preşedintele Germaniei, Johannes Rau, aflat în vizită în Israel, şi-a cerut în mod solemn iertare poporului evreu pentru Holocaust şi a promis că Europa nu va permite nici unuia dintre “membrii săi” să pună în pericol principiile democratice care o definesc.

  • 2001
  • – De la această dată, Suedia a renunţat la obligativitatea vizelor pentru cetăţenii români posesori de paşapoarte diplomatice.

  • 2003
  • – A început vizita oficială în România a preşedintelui namibian Sam Nujoma (15-18.02.2003), prima de acest fel.

    Comentarii Facebook

    comentarii

    Posturi Similare

    Leave A Response