Istoria Zilei : 20 Septembrie

September 20, 2012 Nici un comentariu »
Istoria Zilei : 20 Septembrie
  • 1702 – A fost inaugurat Palatul de la Mogoşoaia, aşa cum stă scris pe pisania din foişorul de pe latura de răsărit a palatului.
  • 1850 – A apărut, la Paris, “România viitoare”, revistă politică sub redacţia unui grup de exilaţi români care, după înăbuşirea Revoluţiei române de la 1848, au fost obligaţi să trăiască în Franţa.
  • 1862 – S-au inaugurat cursurile Şcolii Militare, la Bucureşti. La festivitatea de deschidere, domnitorul Alexandru Ioan Cuza spunea: “Sunt fericit de a prezida astăzi inaugurarea unei singure şcoli militare a României, unde întâia oară se găsesc împreună elevi de dincoace şi de dincolo de Milcov”.
  • 1878 – S-a născut scriitorul şi omul politic Upton Sinclair; romanele sale, inspirate din realităţile nord-americane, au avut un puternic impact social (“Jungla”, “Speculanţii de bursă”) (m.25.11.1968).
  • 1893 – S–a născut arhitectul şi urbanistul german Hans Scharoun, unul dintre cei mai importanţi arhitecţi germani, după cel de–al doilea război mondial, partizan al mişcării de avangardă (m.25.11.1972).
  • 1896 – S-a născut Scarlat Callimachi, poet şi dramaturg, publicist, descendent din familia de boieri moldoveni Callimachi (m.02.06.1975).
  • 1898 – A murit Theodor Fontane, prozator şi poet german, unul dintre întemeietorii romanului realist german (« Effi Briest »,”Adultera ») (n.30.12.1819).
  • 1913 – A avut loc primul meci oficial de rugbi din ţara noastră.
  • 1918 – S-a constituit, la Paris, “Consiliul Naţional al Unităţii Româneşti”, organ reprezentativ al României, care va desfăşura o intensă activitate în străinătate în favoarea idealurilor de unitate naţională (preşedinte – Take Ionescu; vicepreşedinţi – Vasile Lucaciu, Octavian Goga) (20.09/3.10).
  • 1920 – A murit compozitorul Teodor Teodorescu (n.21.02.1876).
  • 1924 – S-a născut Gogi Grant (Audrey Brown), cântăreaţă americană.
  • 1934 – S–a născut Marian Hudac, actor de comedie (teatru: „Ondine”, „Bădăranii”, „Coana Chiriţa”) (m.29.01.1996).
  • 1934 – S-a născut Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene (“Ciociara”, “Căsătorie în stil italian”).
  • 1940 – A început procesul de evacuare a populaţiei din teritoriul cedat Bulgariei (Cadrilaterul) în urma tratatului de la 7.09.1940, proces încheiat la 01.10.1940.
  • 1940 – S-a născut Richard Stephens, chitarist britanic (String-A-Longs).
  • 1946 – S-a născut Mick Rogers, chitarist şi vocalist britanic (Manfred Mann’s Earthbound).
  • 1946 – S-a desfăşurat Primul Festival Internaţional de Film de la Cannes; primele filme prezentate în cadrul festivalului au fost “Diligenţa”, în regia lui John Ford, “Regula jocului” de Jean Renoir şi “Cavalerul fără spadă” de Frank Capra.
  • 1949 – A murit Nikos Skalkottas, renumit compozitor al muzicii greceşti contemporane (n.21.03.1904).
  • 1949 – S-a născut Joe Leeway, clăpar şi vocalist britanic (Thompson Twins).
  • 1949 – S-a născut Chuck Panozzo, basist american (Styx).
  • 1957 – S-a născut Alannah Currie, vocalist, saxofonist şi compozitor britanic (Thompson Twins).
  •  1960 – S-a născut David Hemmingway, baterist britanic (Housemartins).
  • 1968 – Inaugurarea Uzinei de la Piteşti, prima uzină de autoturisme din România.
  • 1971 – A murit poetul grec Giorgios Seferis, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1963 (n.13.03.1900).
  • 1974 – Inaugurarea oficială a drumului naţional Transfăgărăşan, magistrală cu o lungime de peste 90 de km., situată la cea mai înaltă altitudine – 2 040 metri – faţă de alte drumuri ce străbat Carpaţii.
  • 1975 – A murit poetul francez Saint-John Perse, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (n.31.05.1887).
  • 1980 – A început primul război din Golf, războiul dintre Irak şi Iran, care s-a încheiat în 1988. Irakul denunţa Acordul de la Alger din 1975, revendicând unele teritorii ; în conflictul iraniano-irakian au murit peste un milion de oameni.
  • 2005 – A murit Simon Wiesenthal, supravieţuitor austriac al Holocaustului ; şi-a dedicat viaţa aducerii în faţa justiţiei a naziştilor criminali de război (n.31.12.1908).

Comentarii Facebook

comentarii

Posturi Similare

Leave A Response