Istoria zilei : 20 ianuarie

January 20, 2015 Nici un comentariu »

  • 1814
  • – S-a născut pictorul francez Jean-François Millet.

  • 1818
  • – A murit scriitorul Dimitrie Ţichindeal, autor al primei culegeri de fabule în limba română, “Filosoficeşti şi politiceşti prin fabule moralnice învăţăturii” (n.1775).

  • 1872
  • – S-a născut pictorul Ştefan Popescu. Maniera picturii sale se aseamănă impresionismului german, prin caracterul veridic, calmul atmosferei, seriozitatea meşteşugului artistic.

  • 1880
  • – Apare, la Bucureşti, revista “Literatorul” (pînă în 1919, cu întreruperi şi schimbări de titlu), sub conducerea lui Alexandru Macedonski.

  • 1884
  • – Ia fiinţă, din iniţiativa lui Spiru Haret, “Casa pentru ajutorul şcoalelor”.

  • 1907
  • – A murit chimistul rus Dimitri Ivanovici Mendeleev, care a descoperit legea periodicităţii şi a conceput clasificarea periodică a elementelor chimice (n.07.02.1834).

  • 1918
  • – S-a născut Ion Frunzetti, poet, eseist şi traducător (m.11.09.1985).

  • 1920
  • – Guvernele României, Cehoslovaciei şi Regatului sîrbilor, croaţilor şi slovenilor cer Conferinţei ambasadorilor să interzică revenirea pe tronul Ungariei a habsburgilor, subliniind că ei nu vor tolera o asemenea tentativă.

  • 1920
  • – S-a născut regizorul italian Federico Fellini (“La Strada”, “La Dolce Vita”, “Nopţile Cabiriei”, “Opt şi jumătate”) (m.1993).

  • 1928
  • – Are loc premiera filmului “Năpasta”, după I.L. Caragiale.

  • 1928
  • – S-a născut geologul Dan Rădulescu, membru şi vicepreşedinte al Academiei Române.

  • 1929
  • – SUA şi Canada au adoptat un plan de protejare a cascadei Niagara.

  • 1931
  • – S-a născut prozatorul şi publicistul Vasile Băran (“Călcîiul lui Ahile”, “Cocorii de iarnă”).

  • 1932
  • – A murit istoricul german Conrad Antonius Cichorius, membru de onoare străin al Academiei Române (n.25.05.1863).

  • 1941
  • – S-a hotărît militarizarea instituţiilor, întreprinderilor de stat şi particulare, fiind puse sub controlul Marelui Stat Major sau al organelor armatei.

  • 1942
  • – Conferinţa de la Wansee: este adoptat planul de exterminare a evreilor din Europa.

  • 1943
  • – A murit Pericle Papahagi, filolog, lingvist şi folclorist (n.20.10.1872).

  • 1945
  • – S-a născut publicistul Adrian Grăjdean (“Radiografii subiective”).

  • 1946
  • – S-a născut regizorul american David Linch („Catifeaua albastră”, „Twin Peeks”).

  • 1947
  • – SUA semnează Tratatul de pace cu România.

  • 1949
  • – S-a născut poetul şi publicistul Constantin Pricop (“Viaţa fără sentimente”, “Marginea şi centrul”).

  • 1950
  • – Capitala statului Israel este transferată de la Tel Aviv la Ierusalim. De atunci, instituţiile centrale şi ale administraţiei de stat se află în Ierusalimul de Vest. România, asemenea altor state, nu recumoaşte acest act şi îşi menţine misiunea diplomatică la Tel Aviv.

  • 1957
  • – A murit atletul american James Connoly, câştigător al primei medalii de aur la Jocurile Olimpice Moderne din 1896 (Atena).

  • 1958
  • – S-a născut actorul american Lorenzo Lamas.

  • 1969
  • – Richard Nixon este instalat ca preşedinte al SUA.

  • 1975
  • – S–a născut Vlad Cernea, membru al grupului Class.

  • 1978
  • – S-a născut Cristina Flutur, actriţă la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

  • 1984
  • – A murit înotătorul şi actorul american Jonny Weissmuller, care a jucat în filmul „Tarzan”. A obţinut cinci medalii olimpice (Olimpiadele din 1924 şi 1928) (n.02.06.1904).

  • 1986
  • – A murit Jaroslav Seifert, poet si publicist ceh; a militat pentru apararea scriitorilor persecutati politic si a fost unul dintre semnatarii Cartei 77; a primit Premiul Nobel pentru Literatura în anul 1984 (n.23.10.1901).

  • 1990
  • – A murit actriţa americană Barbara Stanwyck (“Pe drumul sălbatic”, “Crimă pasională”) (n.16.07.1902).

  • 1992
  • – Biblioteca Americană din Bucureşti devine Centrul Cultural American.

  • 1993
  • – Democratul Bill Clinton a depus jurămîntul, fiind învestit drept al 42-lea preşedinte al SUA.

  • 1996
  • – Primele alegeri generale libere organizate vreodată în teritoriile palestiniene autonome, Cisiordania, Fîşia Gaza şi Ierusalimul de Est. Yasser Arafat a fost ales în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale Palestiniene. Depune jurămîntul în această calitate la 12.02.1996.

  • 1999
  • – Greva minerilor din Valea Jiului. Minerii părăsesc Târgu Jiu în direcţia Bucureşti. Preşedintele convoacă parlamentul în sesiune extraordinară. Guvernul este gata să negocieze, cu condiţia ca minerii să se oprească. Aceştia sînt gata să discute, dar numai cu primul ministru. În jurul orei 18, cei aproximativ 10.000 de mineri ajung la Horezu, unde înnoptează.

  • 2001
  • – A murit Mircea Chiriţoiu, arhivist şi istoric de la Arhivele Militare Române.

  • 2001
  • – Încheierea mandatului lui Bill Clinton ca preşedinte al SUA. Noul preşedinte al SUA, George W. Bush Jr., îşi preia prerogativele, ca cel de-al 43-lea preşedinte al SUA.

  • 2003
  • – Irakul refuză survolarea teritoriului de către avioane aericane de spionaj U2.

  • 2009
  • – Barack Obama a depus jurământul de învestire în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, devenind astfel cel de-al 44-lea preşedinte al SUA.

    Comentarii Facebook

    comentarii

    Posturi Similare

    Leave A Response