Încalzirea globala apropie Europa de Asia

June 26, 2013 Nici un comentariu »
Încalzirea globala apropie Europa de Asia

Până nu demult cel mai nordic oraș al Norvegiei, Kirkenes, era considerat cel mai îndepărtat pot european de Asia, însă încălzirea globală din ultimii ani a făcut ca distanța pe apă dintre cele două continente să se micșoreze.

Topirea gheții arctice a deschis Ruta Maritimă Nordică (Northern Sea Route) care le permite navelor maritime să călătorească dinspre Europa către Asia de-a lungul coastei arctice ruse. Noua deschidere către est are o importanță deosebită din punct de vedere comercial, spun specialiștii din domeniu. Timpul de călătorie între portul japonez Yokohama și cel german din Hamburg, de exemplu, a fost redus cu 40%, în timp ce fondurile alocate combustibilului au scăzut cu 20%.

„Pentru prima dată în istorie suntem martorii unei noi deschideri maritime în nordul îndepărtat, fapt care va avea un impact major asupra comerțului și furnizării de energie”, a declarat președintele Asociației Norvegiene a  Proprietarilor de Vase Maritime, Sturla Henriksen.

Dacă în 2010 doar 4 vase au folosit ruta nordică, în 2012, când gheața arctică a atins un nivel minim record (3,4 milioane kilometri pătrați), 46 de vase au călătorit de-a lungul coastei ruse, potrivit unui operator de spărgătoare de gheață din Rusia. Traficul este încă redus în comparației cu cel de pe rutele tradiționale (canalul Suez, de exemplu este traversat de 19.000 de ori anual), însă viitorul este promițător, spun specialiștii.

Volumul de mărfuri transportate pe Ruta Nordică este așteptat să crească în următorii ani de la 1,26 de milioane de tone (anul trecut) la 50 de milioane de tone în 2020, potrivit Asociației Norvegiene a  Proprietarilor de Vase Maritime.

Sursa:ro.stiri.yahoo.com

Comentarii Facebook

comentarii

Posturi Similare

Leave A Response