Actorul Marius Manole de nerecunoscut în spectacolul de teatru Noi4

July 25, 2013 Nici un comentariu »
Actorul Marius Manole de nerecunoscut în spectacolul de teatru Noi4

Spectacolul Noi4, scris de Lia Bugnar și regizat de Dorina Chiriac, reunește cele mai apreciate talente actoricești ale scenei bucureștene: Maria Obretin, Ilinca Manolache și Marius Manole.  Pe lângă rolul de creator al scenariului, Lia Bugnar are un rol supriză, pe care spectactorii îl vor descoperi vineri, 26 iulie, ora 22:00 la singura cafenea-teatru din Bucureşti, Godot Café Teatru, situată pe strada Blănari nr 14.  Accesul în sala de spectacol se face în baza rezervărilor la numerele de telefon 021 31 61 682 / 0736 414 244 zilnic între orele 12:00-19:00.

„Noi 4” are calitatea de a fi o montare gustată de public, datorită unei construcţii aparent simple şi supuse unei reţete, la nivel dramaturgic. În esenţă, însă, textul Liei Bugnar reuşeşte să rămână în permanenţă în dialog (a se citi „dispută”) cu el însuşi, oferind asumat doza de telenovelă, pentru ca în minutul următor să-i arate ironic faţa din spate, obligându-şi publicul să îl urmeze. Să se emoţioneze şi să râdă de propria emoţie în acelaşi timp. O distanţare de tip brechtian, atât în scriitură, cât mai ales în interpretare şi mai ales încazul Mariei Obretin, care jonglează între cele două planuri şi cu inteligenţă, şi cu subtilitate, şi cu feminitate, şi cu o teatralitate asumată, controlând în permanenţă cantitatea de emoţie… Ceea ce e un experiment mai puţin încercat în teatrul autohton, tributar metode istanislavskiene.

Povestea din „Noi 4” este, de fapt, o antipoveste, aşa cum e pusă în scenă, fiind concepută pe cel puţin două planuri, cu intrări şi ieşiri dintr-o aşa-zisă realitate, în care numele personajelor, referirile la situaţii reale creează tot timpul senzaţia de „adevăr”. Un adevăr din care personajele intră în „poveste”. O poveste plină de lacrimi, şi la propriu, şi la figurat, desprinsă din revistele pentru femei, cu Ea, care descoperă într-o zi că e înşelată de El, soţul cel divinizat. Şi e înşelată, bineînţeles, cu cea mai bună prietenă şi nu numai. Amândouă află că celebrul bărbat Victor, construit şi el în tuşe ironice – „se baloneazăşi e puţin chel” –, are o a treia femeie în viaţa lui… Că femeia e o târfă-cerşetoare din canale, care se dovedeşte în final – cum altfel?! – că, de fapt, era mama lui, care-l abandonase în copilărie şi multe alte amănunte cu iz lacrimogeno-telenovelistic sunt adunate toate în această poveste, în care, în fond, fiecare detaliu de acest gen adus în plus funcţionează ca un fitil ce produce o exlozie din interior. Şimeritul este că explozia nu se produce doar în final, ci în fiecare dintre scene.

Construită pe ideea de metateatru, povestea le permite actriţelor să se joace cu emoţia, să meargă până în acel punct în care necredibilul să devină credibil, dar să întoarcă armele şi să se refugieze într-un spaţiu intermediar de extrajoc, imediat ce emoţia atinge cote alarmante în zona sentimentalismului ieftin.

În fond, cele trei actriţe sunt trei actriţe… care joacă un rol, într-o piesă „cu buge tmic”. Au un text şi un rol pe care trebuie să-l respecte, fiecare dintre ele ştie continuarea jocului, şi totuşi nici una nu-şi joacărolul şi teatrul şi viaţa se amestecă într-o măsură atât de mare, încât la un moment dat se confundă. Iar personajele devin stăpâne pe propriile cuvinte şi pe propriile decizii, revoltându-se împotriva dramaturgului – şi în acelaşi timp, cu voialui. Nimic din ce le-a „prezis” el iniţial nu se respectă, fiecare căpătându-şi destinul propriu – şi jocul scriiturii îţi permite să nu ştii în fapt nicio secundă cine cui se supune şi dacă nu cumva dramaturgul şi-a păcălit personajele sau personajele îl păcălesc pe el…  (Monica Andronescu, Yorick.ro)

Comentarii Facebook

comentarii

Posturi Similare

Leave A Response